Cristian Lazăr, înainte de interviul pentru șefia DNA: Sunt pregătit, pentru că altfel nu m-aș fi prezentat

Publicat: 26/07/2018, 10:17
Actualizat: 25/03/2019, 23:55

„Sunt pregătit, pentru că altfel nu m-aș fi prezentat. Pe ceilalți îi văd la fel de calificați cum mă văd pe mine”, a declarat procurorul Cristian Lazăr, înainte de interviul cu Tudorel Toader.

Acesta a mai spus că speră ca ministrul să ia o decizie înțeleaptă.

Un alt candidat, Florentina Mirică a declarat, înainte să susțină interviul pentru funcția de șef al DNA în fața lui Tudorel Toader, că e pregătită și că faptul că este apropiată de Codruța Kovesi nu ar trebui să conteze la concurs, pentru că nu este un argument legal. Mirică mai spune că are încredere în ministru.

„Sunt pregătită. Sper că experiența și proiectul managerial, care să fie de succes pentru această instituție, care trebuie să-și îndeplinească în continuare atribuțiile legale. Știm cu toții că fenomenul corupției nu s-a diminuat, el este unul generalizat, de la mica corupție, acea ciocolată dată la ghișeu, înscrierea copiilor la grădiniță, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor. Acesta este motivul pentru care DNA trebuie să-și exercite atribuțiile legale. (…) Aș vrea să lămuresc o informație, și anume că aș fi avut o acține disciplinară referitoare la deconspirarea unui martor, este greșit. Nu este adevprat. Acțiunea a privit o dispută juridică, ce a fost tranșată de CCR și anume că dreptul la apărare este prioritar față de protecția informațiilor clasificate”, a declarat procurorul Florentina Mirică, înainte de a intra în sediul Ministerului Justiției,

Întrebată dacă ar trebui să conteze la interviu faptul că este apropiată de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul Mirică a spus: „În mod evident, nu este un argument legal și sper să nu conteze. (…) Întotdeauna am avut încredere în ministrul Justiției”.

De asemenea, aceasta a mai subliniat că acest interviu „este un început bun acest interviu” în ceea ce privește transparența acestui interviu.

La sediul Ministerului Justiției s-a mai prezentat și adjunctul DNA, Marius Iacob, care nu a făcut nicio declarație.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...